Rinotraheita Infectioasa Felina
Sursa: Wikipedia
Descrisă de Crandell si Maurer in 1957, rinotraheita infecţioasă felină (RIF) este o boală infectocontagioasă specifică felinelor, cu evoluţie obişnuit acută, caracterizată clinic prin hipertermie şi tulburări predominant respiratorii consecutiv afectării căilor respiratorii anterioare, la care se pot asocia manifestări oculare de tipul conjunctivitelor şi cheratitelor. Raspândită în diverse zone ale Globului, RIF prezintă importanţă datorită contagiozitaţii si mortalităţii destul de ridicate, în special la tineret.
Etiologie
Agentul etiologic este virusul herpetic felin 1, încadrat în Fam. Herpesviridae, subfam. Alfaherpesviridae, genul Varicellovirus.
Virusul se replică în mucoasa nazală, trahee, conjunctivă. Rezistenţa virusului în mediu este de scazută, de numai câteva ore, în mediu umed rezistând până la maxim 18 h, în timp ce la 4° C rezistă până la 15 zile. Este distrus la 37° C în 3 ore sau în 4-5 minute la 56° C. Este instabil sub formă de aerosoli si este distrus de majoritatea dezinfectanţilor uzuali.
Epidemiologie
Receptivitate – sunt receptive toate speciile din Fam. Felidae, domestice şi sălbatice. Cele mai sensibile sunt pisicile, în special tineretul (primul an de viată), cazurile de boală aparând în principal în gospodăriile cu mai multe pisici.
Surse de infecţie Principalele surse de infecţie sunt reprezentate de pisicile ce prezintă o forma clinică acută a bolii, virusul fiind eliminat prin secreţii nazale, oculare şi prin salivă, contactul direct nefiind necesar – infecţia poate difuza prin strănut, sub formă de aerosoli, între indivizi aflaţi până la 1,5 m distantă.
Sursele secundare de infecţie sunt reprezentate de aşternut, cuşti, vase de hrănire, etc, precum şi de personalul care vine în contact cu animalele bolnave. Totuşi, având in vedere rezistenţa scazută a virusului în afara organismului, mediul înconjurator reprezintă o sursă de infecţie numai pentru perioade scurte de timp.
Infecţia este întreţinută în efective de indivizi purtători si excretori de viruşi, frecvenţa portajului fiind de 80 – 100%. Factorii care pot declanşa reactivarea virusului sunt numeroşi: schimbarea habitatului, intervenţii chirurgicale, imunosupresie, gestatie, lactaţie, etc. Este cunoscut faptul că medicaţia corticosteroidiană conduce la recrudescenţa bolii.
Puii nascuţi din mame purtătoare ale virusului nu se nasc obligatoriu infecţati, însă se pot contamina prin lapte, daca mama se află într-o perioada de excreţie virală, având în vedere faptul că parturiţia (nasterea) si alăptarea reprezintă unii din factorii stresori ce pot declanşa un astfel de episod.
Imunitatea pasivă maternală durează 6 – 8 săptămâni, iar pisicile trecute prin boală ramân imune 3 – 4 luni.
Simptome
Perioada de incubaţie este de 2 – 7 zile, însă aceasta se poate prelungi până la 17 zile.
Boala debutează cu episoade de strănut, timp de 2 – 3 zile, urmate de rinită si conjunctivită, mai întai seroase apoi mucopurulente, însoţite de tuse şi salivaţie discrete. După aproximativ 5 zile se instalează hipertermie (febra), abatere şi anorexie (pierderea poftei de mancare), destul de rar însoţite de ulcere bucale. În general, climaxul bolii este atins după circa 10 zile, la unele pisici constatându-se laringotraheita însoţita de cornaj şi pierderea parţială a vocii.
Sursa: www.fsbio-hannover.de
Prognostic
Este, in general, favorabil însă poate deveni rezervat sau chiar grav în cazul infecţiilor secundare bacteriene.
Profilaxie si combatere
În cadrul imunoprofilaxiei sunt utilizate vaccinuri vii atentuate şi inactivate, bi- sau polivalente, schema de vaccinare incluzând o primă administrarea la vârsta de 8-9 săptămâni, urmată de repetare după 4 săptămâni şi rapel anual. Vaccinarea este contraindicată la pisoi sub 4 săptămâni, la femelele gestante precum şi la animalele afectate de o boală intercurentă.
Cu toate că profilaxia sanitară nu poate fi pe deplin eficace, deoarece nu pot fi uşor identificate animalele purtătoare, se pot aplica măsuri menite să combată apariţia si extinderea bolii.
În cazul pisicilor de casă este recomandată vaccinarea anuală, reducerea factorilor de stres precum şi limitarea contactului cu alţi indivizi.
Măsurile necesare în efective mai mari de pisici (pensiuni, adaposturi, felise) includ: perioada de carantină (mai ales în adaposturi şi felise) pentru indivizii nou introduşi, de 10-14 zile; indivizii trebuie cazaţi separat; vasele de mâncare trebuiesc individualizate în funcţie de boxele de cazare, fără a fi mutate în alte boxe; personalul de îngrijire trebuie să respecte normele igienico-sanitare; se vor asigura condiţii optime de temperatură si ventilatie, precum şi o umiditate relativă scazută; după golirea unei boxe, aceasta se va dezinfecta corespunzător fiind preferabil să fie utilizată pentru cazarea altei pisici după o perioadă de minim două zile de la dezinfecţie.
rinotraheita, pisica, pui, ochi, conjunctivita, tratament, simptome, diagnostic, virus, varsta, rinotraheita, pisica, pui, ochi, conjunctivita, tratament, simptome, diagnostic, virus, varsta, rinotraheita, pisica, pui, ochi, conjunctivita, tratament, simptome, diagnostic, virus, varsta,rinotraheita, pisica, pui, ochi, conjunctivita, tratament, simptome, diagnostic, virus, varsta,