top of page
drepturile animalelor in Romania

Drepturile Animalelor in Romania

          Drepturile animalelor sunt foarte des invocate, insa putina lume cunoaste ce insemna cu adevarat aceste drepturi in Romania si cum pot fi sesizate incalcarile lor si abuzurile asupra animalelor. Legea 205/2004, actualizata prin Legea 9/2008 stabileste foarte clar ce inseamna cruzime, ce obligatii au detinatorii de animale, care sunt criteriile pentru selectionarea animalelor pentru reproducere sau care sunt responsabilitatile celor ce ofera servicii de dresaj.
          Incalcarile acestei legi reprezinta infractiuni. Poate ne-am obisnuit sa consideram cruzime doar ranirea sau uciderea unui animal, poate ca multi au considerat, vazand un stapan cum isi abuzeaza sistematic cainele, ca este animalul lui si nimeni nu are ce-i face. GRESIT! Incalcarea legii se pedepseste intotdeauna, iar responsabilitatea pentru semnalarea incalcarilor legii ne revine tuturor celor care iubim animalele.


Din cuprinsul legii:
Art. 4 - Deţinătorii de animale au obligaţia de a avea un comportament lipsit de brutalitate faţă de acestea, de a asigura condiţiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, de a nu le abandona şi/sau izgoni.


Art.5 - (1) Deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura acestora, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele:
a) un adăpost corespunzător;
b) hrană şi apă suficiente;
c) posibilitatea de mişcare suficientă;
d) îngrijire şi atenţie.
e) asistenţă medicală.
(2) Deţinătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente şi cruzimi.



Art. 6 - (1) În sensul prezentei legi, prin rău tratament se înţelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum şi neasigurarea condiţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1).

(2) În sensul prezentei legi, prin cruzime faţă de animale se înţelege:
a) omorârea animalelor, cu intenţie;
b) practicarea tirului pe animale domestice sau captive;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
e) folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;
f) abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;
g) administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;
h) maltratarea şi schingiuirea animalelor;
i) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;
j) provocarea de suferinţe fizice şi psihice prin orice mijloace;
k) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă;
l) capturarea animalelor prin alte metode decât cele prevăzute de lege;
m) folosirea armelor cu tranchilizant în alte situaţii decât pentru imobilizarea animalelor.



Art. 7 - Este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar.



Art. 10 - Deţinătorii de animale au obligaţia de a îngriji şi trata în mod corespunzător un animal bolnav sau rănit.



Art. 11 - Deţinătorii de animale care selecţionează un animal pentru reproducţie au obligaţia de a respecta caracteristicile anatomice, fiziologice şi comportamentale ale speciei şi rasei respective, astfel încât să nu fie compromise performanţele, sănătatea şi bunăstarea descendenţilor.


Art.12 - Persoana care contribuie la dresarea unui animal are obligaţia de a folosi mijloace de dresaj care să nu provoace traume psihice sau fizice, precum şi de a folosi metode care să nu prejudicieze sănătatea ori bunăstarea animalului.



          Politia Romana, impreuna cu Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor sunt responsabile pentru aplicarea acestei legi.
          Prietenii de la Asociatia Robi au intocmit un Ghid privind Procedura de Reclamare a Incalcarii Legii de Protectie a Animalelor. Pasii de urmat in asemene situatie ii regasiti aici: http://www.4animals.ro/stiai-ca-poti-raporta-politiei-un-caz-de-abuz/

          Nu ar trebui sa ne fie teama (sau lene...) sa implicam Politia in cazurile de abuz la adresa animalelor. Acum 15 ani, cazurile de fraude pe internet pareau mai mult o gluma si nu li se acorda prea mare atentie. Dar pe masura ce numarul de reclamatii a crescut, autoritatile au fost nevoite sa ia masuri, sa se implice. In acelasi mod, ii putem obliga sa recunoasca si sa ia masuri impotriva celor ce fac rau intentionat animalelor.



Vezi toate articolele din categoria Interes General

drepturi, animale, romania, lege, reclamatie, abuz, cruzime, politia, ansvsa, cine, unde, reclam drepturi, animale, romania, lege, reclamatie, abuz, cruzime, politia, ansvsa, cine, unde, reclam drepturi, animale, romania, lege, reclamatie, abuz, cruzime, politia, ansvsa, cine, unde, reclam drepturi, animale, romania, lege, reclamatie, abuz, cruzime, politia, ansvsa, cine, unde, reclam drepturi, animale, romania, lege, reclamatie, abuz, cruzime, politia, ansvsa, cine, unde, reclam 

© Suflete cu Pedigree 2013

© 2013 by Suflete cu Pedigree

bottom of page